Manastirea Doroteia

În legendarele plaiuri ale Bucovinei, văzduhul tămaiat de parfumul florilor din poieni amestecat cu mirosul cetinei de brad, alcătuiesc farmecul duhovnicesc al acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu cu pagini impresionante de istorie și vitejie și un cadru natural specific ascezei și trăiri înalte, care te îndeamnă la meditație și rugăciune. În obiceiurile Bucovinei, salba de voievozi mușatini a făurit din piatra, ciocan și dalta măiestoase chivote de sfințite rugăciuni oferite lui Dumnezeu după fiecare primejdie si victorie. Salba mânăstirilor voievodale este pentru Moldova un colier de pietre prețioase așa cum pentru fetele tinere ale Bucovinei giuvaierurile impodobesc frumusețea tinereții. Sfintele mânăstiri așezate la poale de codri sau în văi insorite sau pe cursuri de ape arată că Dumnezeu este stăpânul naturii și este slăvit pretutindeni de creștini, de monahi, de pustnici, de sihaștri retrași în văgăunile și desișurile codrilor, dar totodată și de oamenii harnici și copii zburdalnici ai satelor. În Bucovina binecuvantată de Dumnezeu numele sfinților stau înscrise pe frescele mânăstirilor voievodale, în icoanele caselor frumos zugrăvite și măiestos lucrate în arhitectura lemnului. Nu lipsesc din tradiție sfinții din stăni, din colibele unde vara se adăpostesc lucrând pajiștile insorite, pregatind fânatul dobitoacelor pentru iernile lungi si geroase. În acest taram de basm și legendă, adevărul reverat al Duhului Sfânt stă impletit cu realitatea crudă a istoriei acestei nații. Chipul smerit al cuviosului Daniil Sihastru stă marturie vie a sangelui vărsat de vitejii ostași ai lui Ștefan Vodă. Icoana Sfântului Leontie de Rădăuți este legată de vrednicia istorică a plaiurilor Bucovinei, induhovnicite in vatra mânăstirii Putna. Scrisul, caligrafia, pictura, sclptura, broderia sunt elemente sacre ale sculpturii medievale care împodobesc astăzi muzeele mânăstirilor din Bucovina. Pe drept cuvânt, mama neamului românesc, Sfânta Biserica, stă mărturie vie ca acești oameni de seama ai neamului nostru au fost prieteni cu Dumnezeu.
La baza intemeierii fiecarui sfânt locaș stau semne sau minuni ale timpului, ale sfinților, ale sfintelor icoane, sau ale unor arătări mai presus de fire și de înțelegerea minții omenești descoperite de Dumnezeu unor aleși ai săi.
La fel ca oricând obștea Sfântului Stareț al Moldovei, Daniil Sihastru, inmulțindu-se in bordeiele si chiliile din jurul Mânăstirii Voroneț, au facut ca din cei doi mari nevoitori:cuvioșii Dorotei si Pluton, vestiți sihaștri și practicanți ai rugăciunii lăuntrice, să dorească retragrea din lumea tulburătoare pe la sfârșitului sec. al XVI-lea, să-și construiască doua chilii din lemn în poienile padurilor seculare a vetrelor de sat actuale astăzi Doroteea si Plutonița, aceste sate purtând până astăzi numele celor doi sihaștri.
Spre jumătatea sec. al XVII-lea, inmulțindu-se ucenicii acestor sihaștri, ajungând 20 la număr, s-a răspândit cu chiliile prin toate pădurile zonei. Construind o mica bisericuța din lemn, vatra a satului de astăzi Doroteea, sihaștrii și-au urmat firul vieții duhovnicești pana prin sec. al XVIII-lea. Descoperiti de poporul binecredincios-bătrâni, țărani, ciobani, mame, și prunci ei au lăsat biserica creștinilor să-și întemeieze comunitate și să viețuiască împreună, retrăgându-se in adâncul codrilor, căutand sfânta mântuire.
Vitregiile istorice ale timpului - opresiunea imperiului austro-ungar, desele năvăliri și războaiele, exploatarea pădurilor și a obcinilor Bucovinei - au facut ca acești sihaștri să se impuțineze sau chiar să trăiască tăinuiti și neștiuți de nimeni. Regimul ateu al imperiului comunist cu doctrina materialist-dialectică a așezat peste aceste cronici și file de istorie zgura groasă a uitării și a necredinței. Distrugerea bordeelor pustnicești, a unor urme de biserici vechi, troițe si alte mărturii sănătoase ale plaiurilor Moldovei și Bucovinei au semanat cu adevărat pustiirea sufletească a acestor oameni și locuri. Dumnezeu și tradiția ortodoxă, alaturi de credința statornică a unor bucovineni cu viața și folclor sanatos românesc, au mai păstrat o scanteie de adevăr, care după anul 1989 au aprins scânteia vechilor nostalgii românești și istorice, in care localnicii și-au dat seama ca nu poți clădi nici un nume fără Dumnezeu.
Astfel, în anul 1997 ctitorii Rusu Gavril, Rusu Vasile, Rusu Victor, Gemanaru Gheorghe, Bălan Constantin și alții plini de râvna duhovniceasca, au donat poiana și pădure pentru mânăstirea actuală, cu hramul schimbarea la față și un paraclist cu hramul voievozilor Mihail și Gavril. Acest gest creștinesc a fost scris în cartea cerului, în vara anului 1997, când P.S. Gherasim Putneanu, azi trecut la cele veșnice, a sfințit piatra de temelie, punând prima troița in poiana mânăstirii, in amintirea sihaștrilor și nevoitorilor, care au sfințit aceste locuri cu trupurile lor, sufletele lor și rugăciunea lor.
Sfintele liturghii, privegherile de noapte , practicarea rugăciunii lui Iisus, postul, nevoința, au lăsat urme duhovnicești care nu au putut fi arăte de plugul comunist, nici șterse din conștiința moldovenilor din Bucovina.
Osârdia și bunăvoința celor 14 sate din jurul mânăstirii, unde istoria călugărească este la ea acasă, fiecare poiana, fiecare pârâu, fiecare fântână, purtând nume călugărești ale sihaștrilor de odinioară, au rânduit ca în anul 1998 după străduința părinților ecumenici și stareți – protos. Benedict, ieromonah Teofil, protos. Metodie- împreună cei douăzeci de viețuitori au sfințit în frunte cu Î.P.S. Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, paraclisul și corpul de chilii. Atunci fiind zidită temelia bisericii mari, lucrările de înfrumusețare și completare a necesarului de viața obștească monahală au continuat și sub ceilalți doi stareți: protos. Iacov si protos. Simeon. Acești stareți au lucrat sub înalta binecuvântare a arh. Pimen, după rânduială și tradiția de odinioară, Protos. Benedic și ierom. Teofil, fiind formați la centrul episcopal Suceava, respectiv mânăstirea Sf. Ioan cel Nou. Prostos. Metodie, vrednic lucrător în casa Domnului și părintele Ioan, vine prin transfer de la mânăstirea Izvorul alb.
Prostos. Iacov a continuat tradiția fiind transferat din renumita vatră monahala Putna, tradiție a marilor duhovnici Iachint arhimandritul și arhim. Pavel Teodor cu ucenicii lor. Protos. Simeon, cu metanie în Mânăstirea Putna, transferat de la schitul Sf. Ioan Iacob hozevitul, din funcția de stareț in aceiași functie la Mânăstirea Doroteia, continuă mai departe infrumusețarea sfântului lăcaș. Prin străduința acestor vrednici slujitori ai sf. altar în anul 1998, a fost sfințită biserica mare cu hramul schimbarea la fața, de Î.P.S. Pimen, Arh. Sucevei si Rădăuților.
Din anul 2007, actualul stareț, protos. Justin Ababei este continuatorul și păstrătorul rânduielilor bisericești pentru bunul mers al sf. lăcaș. S-au făcut eforturi de finisare și terminare a corpului de chilii pe beciul mânăstirii. S-a străduit întreaga obște impreuna cu comunitatea de creștini care frecventează sfânta Mânăstire Doroteia de construire a unui azil pentru oamenii săraci și neajutorați, tot din binecuvantarea Î.P.S. Pimen. Se fac eforturi duhovnicești deosebite de pregătire teologică a viețuitorilor mânăstirii. Sunt monahi care studiază la seminarul monahal Sfântul Dosoftei Mitropolitul, sunt slujitori care studiază la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu, mânăstirea avand o obște modestă, care fluctuează de la 15 la 20 de viețuitori. Rânduielile duhovnicești privind programul monastic al acestui așezământ monahal constau în respectarea celor șapte laude zilnic, utrenie și vecernie, încununate de Sfânta liturghie zilnică, săvârșita de șapte preoți slujitori, program de rugăciune cu credincioșii sau sfinte Ierurgii la cerere, viața de obște cu program zilnic impus sub rânduiala economului, mânăstirii în acord cu consiliul duhovnicesc. Lucrările de construcție, de pictură, se desfașoara în raport cu finanțarea în regie proprie a veniturilor mânăstirii obținute din fonduri de la stat si credincioși.
Proiectele de viitor țin în primul rând de faptul că inclusiv cele materiale și cele duhovnicești trebuiesc împletite în bună armonie și acord cu rânduielile monahale, obligațiile și necesitățile zilnice ale mânăstirii, dar și în raport cu formarea duhovnicească a fiecărui monah în parte. Sfântul lăcaș are și obligații obștești zilnice, ca de pildă: pământ, sector zootehnic, exploatare lemn pentru încălzit, lucrari de întreținere, bucătărie, biserica și alte preocupări legate de viața monahala interioara strana, tipicul, paracliseria, prescuraria, trapezaria, arhandaricul, biblioteca, secretariatul si aprovizionarea zilnica a nevoilor comunitații monahale. Toate aceste elemente de echilibru duc la factorul de ordine și disciplină privind integrarea in viața monahală a tinerilor cu vocație care doresc să-L slujească pe Dumnezeu. Lucru greu de înfăptuit în primul rând fără darul lui Dumnezeu, fără ascultare și răbdare, fiindcă viața duhovnicească este ca o fântână din care poți bea și ape dulci și ape amare. Fiecare succes duhovnicesc și reușită in virtuți este o bucurie pentru Dumnezeu și biserica Sa, iar pentru fiecare scadență sufletească este un exercitiu care trebuie preluat prin munca, de voință, străduință, spre a putea primi cununi de la Dumnezeu. Dorim pentru toți credincioșii și drept-temătorii creștini ca mânăstirea noastra să fie o oaza de liniște și un reper pentru cei ce pierd calea spre Hristos. Nu putem oferi semne și minuni pentru că Dumnezeu mustră râvna nechibzuită, dar oferim smerita noastra, rugaciune, gândul cel bun, nădejdea în Dumnezeu și tuturor dorința spre mântuire.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Protosinghel,
Justin Ababei